Easy Virtue

Jocul orgoliilor

Easy Virtue este adaptarea dupa piesa de teatru scrisa de Noel Coward, iar directorul englez Stephen Elliot o transpune fara sa iasa din tiparele scenetei transformand filmul intr-un adevarat spectacol teatral. Subiectul, ambientul si atmosfera de epoca alaturi de muzica si jocul actoricesc te fac sa crezi ca esti in fata scenei si parca singurul lucru care lipseste sunt ovatiile publicului.

Easy Virtue spune povestea de dragoste intre doi tineri, englezul John (Ben Barnes) si tanara si dezinvolta americana Larita (Jessica Biel). In anii ’30, cand discrepanta culturala si sociala dintre Anglia si America era mai profunda ca niciodata, John decide sa o prezinte familiei pe sotia sa, fapt care genereaza tot felul de situatii si conflicte ce pun in pericol dragostea dintre cei doi.

Prima jumatate a filmului prezinta “razboiul” dintre orgoliile casei, dna Whittaker (mama stricta si scrupuloasa a lui John, interpretata excelent de Kristin Scott Thomas) si Larita, un caracter cu totul nou in culturalizata societate britanica, dar perspicace si energica, fara sa-i fie frica sa se confrunte cu stapana casei pe probleme familiale. Conflictul este si mai savuros cand se bazeaza pe umorul tipic englezesc, adica situatii comic-ironice, personaje frustrate (surorile lui Jack) si replici “usturatoare” dar totusi pline de gratie din partea combatantelor. Este incantator sa privesti de la distanta, din mijlocul publicului, aceasta nepotrivire de personalitati, cum cele doua “doamne” se satirizeaza si ridiculizeaza pe baza diferentelor culturale a doua natiuni in plina dezvoltare la acea vreme.

Subiectul, insa, ne surprinde la un moment dat, prin intorsura situatiei, fara sa iasa din tipare, dar deajuns incat sa ne mentina interesati. Filmul slabeste putin ritmul comic, si ne pune in fata unei situatii mai grave, cu consecinte insuportabile si orgolii ranite.

Actritele principale, Jessica Biel si, in special, Kristin Scott Thomas se muleaza perfect, chiar daca se potrivesc “ca nuca in perete” ca personaje. Ambele sunt gratioase, cu un fler nestavilit, adevarate “prezente” pe scena filmului. Simbolic, Larita reprezinta star-ul holywoodian dezinvolt, caruia i se permite orice, iar doamna Whittaker aduce mai mult a o regina in devenire, cu reguli si principii clare si neabordabile. O alaturare inspirata, din care ies numai scantei si momente de amuzament deosebit. Adaugam si peisajele magnifice si atmosfera racoroasa a Regatului Unit si avem parte de un film ce binedispune indiferent de dispozitie.

Replica favorita:
Mrs Whittaker: “Is it true you had as many lovers as they say?”
Larita: “Ofcourse it’s not true Mrs. Whittaker... hardly any of them actually loved me!”

Scena favorita:
Cina cu iz de fast-food.