Twilight

Un blockbuster adolescentin de succes

Cand Hollywood-ul vrea sa faca bani, atunci poti vedea adevarata lui “maiestrie”. Twilight este un asemenea produs. O formula perfecta de entertainment profitabil pe care maestrii marketing-ului din LA o aplica rar si bine. Iata de ce:

Subiectul filmului Twilight nu este unul extraordinar. Povesti de dragoste intre vampiri si tinere adolescente s-au mai vazut. Dar respectivul film este adus la zi, “updatat”.  In primul rand, gasim actori tineri, fete proaspete, fara sa fie Brad Pitt sau Angelina Jolie, dar potrivit de fermecatori pentru rolul respectiv. Cu participatia designeri-lor vestimentari si make-up artists influenti, asa-zisi “trend-set-eri”, colaborarea subtila a unor producatori de masini, pc-uri, telefoane mobile si ochelari de soare, locatia credibila, potrivita, putin romantism si puteri speciale fara sa fie exagerate, transformi niste tineri in arhetipurile unei generatii. Combinatia acestor elemente este excelenta in Twilight. Daca mai adaugam si efectele CGI, imaginile asemanatoare unor picturi, personaje “cool” si atitudinea pe masura, rezulta un produs amuzament 100%, care isi merita cele 70 mil $ incasate numai in SUA in primul weekend.

Cand vine vorba de bani, mai ales in industria cinematografica, de cele mai multe ori marii producatori de la Hollywood lanseaza filme care sa se raporteze la o anumita categorie de varsta (in cazul nostru adolescenti), iar acele cateva minti geniale care ghicesc ce va fi “la moda” in viitorul apropiat sunt niste materii cenusii inestimabile ca valoare. Aceste productii, lansate pe piata de “masinaria” marketing-ului genial american, dau un iz comercial cinematografiei ca arta. Sunt promovate excelent, sunt placute la privit, distractive pentru o masa mare de spectatori (deci se vand bine) si la moda, ceea ce duce la si mai multe incasari. Curios, Twilight s-a vandut, si inca se mai vinde, si in Europa, deci nu este vorba numai de piata americana. Ca este promovarea excesiva sau satisfacerea unor nevoi ale publicului tinta, nu stiu, dar e clar: cand Hollywood-ul se “pune in miscare”, da roade, functioneaza perfect si involuntar, ne influenteaza.

Seven Pounds - Naturalete, drama si spontaneitate

Colaborarea dintre Will Smith si Gabriele Muccino da din nou roade (ca si in Pursuit of Happyness), de data aceasta nu numai jocul actoricesc este excelent, dar si povestea interesanta.
Seven Pounds este un film placut. Cu mici “scantei” emotionale filmul prezinta povestea unui om blestemat cu un trecut nefericit ce schimba in bine vietile unor oameni fara speranta dintr-un simt profund de indatorire morala. In momentul cand se indragosteste de frumoasa Emily, este nevoit sa-si recunoasca si sa-si infrunte trecutul oricat de intunecat ar fi el
Pelicula are acel “ton” in care te astepti sa se intample ceva, sau sa afli ceva, iar cand ajungi la momentul respectiv, intr-adevar merita asteptarea. Pentru ca regizorul Gabriele Muccino stie perfect sa faca spectatorul curios, sa ii dea indicii si sa il surprinda prin deznodamant. Dar nici nu intarzie cu momentele culminante. Este un film cu un balans perfect, care nu te lasa sa-ti pierzi atentia, fie datorita scenelor dramatice sau a celor de o caldura sufleteasca pura. Deseori m-am regasit admirand personajul principal pentru faptele sale, iar mascarea trecutului sau si reticenta cu care reactioneaza cand este vorba de propria persoana, m-au facut cu adevarat intrigat de cine este acest Ben Thomas (Will Smith). Personajul este conturat “ca la carte” de regizor si momentele in care ne este dezvaluit cate putin din trecutul lui, il fac si mai interesant.
Aceasta “aura” a binefacatorului necunoscut, este transpusa minunat pe ecran de Will Smith, care si-a aratat calitatile actoricesti nu numai o singura data. Oscileaza perfect intre agentul IRS, cu activitatile zilnice banale, lipsite de continut, si adevarata sa personalitate, buna, ingaduitoare, calduroasa cand indeplineste irealizabilul pentru persoanele pe care le ajuta. Lasa “garda jos” cand o intalneste pe Emily si ii permite sa-i patrunda in suflet si sa dea dovada de dragoste deplina cand nu mai avea nici o speranta pentru el insusi. Toate aceste transformari interioare se vad clar pe fata actorului si nici un moment nu ai impresia ca “joaca”, ci ca este intr-adevar Ben Thomas, un agent IRS cu o pasiune de a face bine.
Povestea de dragoste este aproape lirica prin simplitatea ei si, mai ales, prin conditia nefericita a lui Emily. De la inceput (circumstantele memorabile in care se intalnesc cei doi) si pana la sfarsit relatia celor doi te face sa iubesti filmul si sa te atasezi de personaje care fiecare trece prin drama vietii lor. E placut sa ii privesti, culorile sunt calde si imaginile “aerisite”, intregite cu muzica excelenta si spontaneitatea situatiilor.
Un film ce penduleaza intre dramatic si romantic, favorizand-o pe prima, dar care aduce aminte de lucrurile frumoase chiar si in cea mai amara existenta.
Replica favorita:
Emily: “What if... my pager goes on... and it’s a heart...and it works...and... what if I have time? Ben: “What if... what if we have children...”
Scena favorita:
Ben Thomas intra in baie cu un sac de gheata si o meduza.

Despre mine...

Ca sa ma cunoasteti mai bine voi insirui mai jos lucruri pe care NU le am pana azi:

Deci NU AM:

- 1 milion euro in cont

- o casa a mea (in totalitate)

- o afacere a mea (deasemenea, in totalitate)

- numai un sef

- nevasta si copii

- o facultate terminata

- vazut inca lumea

- o sora

- nervi de otel

- talent la desen

- ureche muzicala

- o echipa favorita

- protv si nici antena 1

- scrisul frumos

- ochelari de soare

- daruinta pe cat as vrea

- o lista completa

                              

                            ... si totusi lumea ma iubeste! Oare de ce?!

Watchmen - doar pentru fani

Filmul Watchmen (in romanaeste “Cei ce vegheaza”) se bazeaza pe revista de benzi desenate creata de Alan Moore in 1986, o revista mai putin cunoscuta la noi in tara, dar elementara peste ocean, unde, la vremea aceea, a pus bazele graphic-novel-ului de astazi.

Fan al benzilor desenate, am citit recent opera lui Alan Moore, iar mai apoi am vizionat si filmul.

Pentru cei necunoscatori, revista (ca si filmul) prezinta situatia  unei echipe de justitiari mascati ce au fost odata eroi, iar acum sunt imbatraniti, unii ratati, altii nebuni sau inca activi in slujba guvernului. Povestea se contureaza in jurul a sase super-eroi (dr. Manhattan, Rorschach, Silk Spectre II, Night Owl, The Comedian si Ozymandias) fara sa ni se explice prea mult ce puteri au si cum le-au capatat. In momentul cand unul dintre cei sase este ucis, se declanseaza subiectul filmului. Daca adaugam si criza de indentitate prin care trec cei sase, pare a fi un inceput promitator.

Doar ca… in incercarea de a acoperi 12 volume de benzi desenate (caci atat are intreaga poveste a lui Alan Moore), regizorul Zack Snyder reuseste cu succes sa ameteasca spectatorul necunoscator.  Urmarind fidel revista, filmul prezinta rand pe rand pe eroi, lungindu-se pana pe la mijloc, fara sa se preocupe cu firul povestii si a situatiei generate de intriga.  In revista, fiecare erou are un back-story profund, din care s-ar putea face cate o pelicula separat, dar in film totul este inghesuit in 160 de minute (da, mai mult de doua ore jumatate) si cateodata, pe langa confuz, mai este si ridicol. Fara sa divulg prea mult, ca un exemplu ar fi eroul Dr. Manhattan, care are puteri asemanatoare unui zeu (inclusiv sa prevada viitorul), dar din prea multa metafizica, se supara pe omenire si decide sa NU salveze planeta din ghearele unui geniu malefic. In plus, filmul incheie povestea, fara sa lase loc macar de o continuare.

Din pacate, Zack Snyder nu si-a dat prea mult silinta in acest proiect (cum a facut-o in 300). Cum benzile desenate sunt o insiruire de imagini ce stimuleaza imaginatia cititorului, la adaptare, regizorul a incercat sa capteze acele imagini prin slow-motion. Asa ca, am fost “bombardat” cu asemenea scene in cele mai nepotrivite momente (oameni mergand pe strada, ridicarea mainii, ploaia etc) fapt care a incetinit ritmul povestii si (cu participare tehnicii nariatiunii) a dus, inevitabil, la plictiseala. Dialogurile, in schimb, sunt exceptionale. Extrase din revista, se potrivesc perfect cu personajele si motivatiile lor, conturandu-le caracterul si oferind –le veridicitate .

Punctul forte al filmului este, intr-adevar, partea artistica. Ajutat putin si de viitorul alternativ in care se petrece actiunea (Nixon a iesit presedinte a treia oara si SUA este in pragul razboiului nuclear cu URSS), filmul este plin de scene dramatice, intunecate, creative, dar placute vizual, de la dinamica luptelor la panoramele cu un altfel de New York. Costumele sunt cel putin interesante (unele dintre ele) iar combinatia de culori este perfecta, fara sa fie stridenta sau sa oboseasca privirea.

Indubitabil, revista are meritele ei, dar filmul vine mai mult ca o completare a revistei decat o creatie de sine statatoare. Povestea si durata il trag in jos, iar scenele de actiune si imaginile il avantajeaza. Recomandabil celor ce cunosc cat-de-cat revista (care pot “umple golurile” din poveste) si celor care poseda o calitate de invidiat: rabdarea.

Replica favorita:

Rorschach: Beneath me, this awful city, it screams like an abattoir full of retarded children. New York.

Scena favorita:

Dr.Manhatan ridica tancul… (si continuarea)

Hunger - Cand trupul devine ultima forma de protest

 

Sincer, filmul Hunger m-a lasat cu “gura cascata”... Ca si cum as fi rascolit prin biblioteca cu carti vechi a bunicului si m-as fi impiedicat de o carte deloc atragatoare, dar exceptionala cand vine vorba de continut. Ca film, pelicula este o “piesa rara”, iar ca subiect, pare incredibil, dar e inspirat din realitate.

 

Bobby Sands. Un nume ce pentru unii spune multe, a fost un voluntar al IRA (Irish Provisional Irish Republican Army) si un membru al Parlamentului Regatului Unit. Mai simplu, Bobby Sands milita pentru ca Irlanda de Nord sa primeasca status constitutional in cadrul Regatului Unit al Marei Britanii. In 1977 este condamnat la 14 ani inchisoare in HM Prison Maze alaturi de alti membri IRA.

 

Actiunea filmului se petrece in ’81 si prezinta situatia membrilor IRA in respectiva inchisoare. Ca prizonieri, ei nu sunt criminali, ci prizonieri politici si refuza sa poarte uniforma prizonierilor. Fiind catalogati ca “non-cooperative”, filmul se axeaza pe protestul prizonierilor, dar mai ales pe dezumanizarea gardienilor inchisorii in fata unui ideal interzis si a unui om dedicat trup si suflet acelui ideal. Incepand cu luna martie a anului respectiv, Bobby Sands impreuna cu alti membri IRA, decid sa protesteze prin “greva foamei”, ultima si cea mai eficienta forma de protest.

 

Necunoscut in lumea filmului, regizorul Steve Mcqueen reuseste, cu o inspiratie aproape divina, sa infatiseze situatia prizonierilor printr-o insiruire de imagini cu o expresivitate perfecta. Cadrele lungi si close-up-urile sunt de natura artistica, profunde, marcante, iar actorii sunt exceptionali in transmiterea emotiilor catre spectator. De fapt, spectatorul e mai mult martor la cele ce se intampla si simte tensiunea “pe pielea lui”. Tratamentul la care sunt supusi prizonierii dar si vointa lor sunt transpuse pe ecran cu toata maiestria, si se intampla de multe ori pe parcursul vizionarii, ca imaginile sa iti induca starea, mirosul si disconfortul acelei scene. O calitate rara la orice regizor.

 

Bobby Sands este jucat impecabil de Michael Fassbender (nu stiu daca l-a remarcat cineva in 300, era Stelios, unul dintre spartani), iar dedicatia lui ca actor, il face unicat in cinematografia mondiala. Avand in vedere ca filmul contine, in total, aproximativ 20 de minute de dialog, este o munca semnificativ mai grea pentru actor sa transmiti prin comportamentul de pe ecran acele emotii pe care le-a trait personajul. Fassbender reuseste din plin. Dar nu este numai personajul principal, ci mai toate aparitiile din film, de la ceilalti prizonieri pana la figurile gardienilor, care sunt umane, dar vadit marcate de “munca” pe care o depun. Voit sau nu, tratamentul pe care il aplica ii schimba in profunzime, parca le altereaza adn-ul uman, iar ei arata acest lucru pe ecran, cu o naturalete debordanta.

 

Vizual, filmul este un film-noir. Poate datorita si locatiei (inchisoarea Maze) dar si a subiectului sumbru, ce inca bantuie societatea irlandeza. De prea putine ori ni se ingaduie sa “relaxam” privirea cu ceva frumos, cum ar fi un peisaj sau o zi frumoasa, dar scanteile aprinse din ciocnirea spiritelor de pe holurile inchisorii, substituie nevoia ochiului de a se destinde. Miza e prea mare pentru a chibzui la momente de placere.

 

Nu pot spune ca am vazut ceva frumos in Hunger, ci mai mult am admirat natura umana. Daca vezi filmul acesta fara sa stii despre ce este vorba, vei ramane impresionat. Daca il vezi stiind despre ce e vorba, vei fi marcat pentru totdeauna.

 

Replica favorita:

Bobby Sands:  “You need the revolutionary. You need the cultural-political soldier to give life a pulse, to give life a direction”

Bobby Sands:  “...but life and experiences focused our beliefs differently. I have my belief. And in all its simplicity, that is the most powerful thing.”

 

Scena favorita:

Copilul privindu-si tatal murind pentru o cauza pe care el nu o intelege.

"Can't get any worse" movies

Filme ce m-au impresionat prin acuta lipsa de inspiratie a creatorilor. E scurta lista... Probabil pentru ca mi-e cam greu sa vad "capodoperele" pana la capat.

The Omen 2006

Aeon Flux

The New World

Transporter 2 (scuzati-ma, inca nu am vazut 3-ul)

Poseidon

The Covenant

The Last Legion

Bulletproof Monk

The Reader - O colaborare artistica desavarsita

Vizionarea acestui film este o adevarata experienta. Este incredibil cum, in decursul a doua ore, poti trece prin doua stari emotionale diametral opuse, dar generate de acelasi sentiment: dragostea. Am trait fericirea si tristetea provocate de dragoste, alaturi de personajele principale fara un moment de pauza intre ele.

Filmul se desfasoara in jurul lui Michael Berg, un adolescent de 15 ani si al Hannei Schmitz, o taxatoare in tramvai, de doua ori mai mare decat Michael, intr-o Germanie postbelica posomorata si inca umbrita de Holocaustul nazist. Din intamplare, sau predestinat, cei doi se intalnesc si traiesc o adevarata poveste de dragoste. Pana cand intr-o zi, Hannah dispare, lasand adolescentul acum maturizat, “ranit”, deziluzionat si cu un sentiment ambiguu de vinovatie.

Ani mai tarziu, Michael o reintalneste pe Hannah intr-o circumstanta deosebita: in cadrul unui proces in care este judecata pentru crime de razboi. Hannah fusese gardian la Auschwitz si participase la luarea unor decizii ce au dus la pierderea multor vieti.

In fata acestei situatii, Michael este macinat de doua sentimente contradictorii: dragostea pentru Hannah si in acelasi timp ura pentru ceea ce a comis. Ce urmeaza este o adevarata framantare emotionala cu un final cu totul neasteptat.

Regizorul Stepen Daldry (a regizat, deasemenea genial, The Hours, despre Virginia Woolf) imparte aceasta capodopera in doua parti. Prima, povestea de dragoste pura a celor doi, cu alintari si ritualuri, certuri si tachinari, detalii excelente ale dragostei implinite, si a doua, cea a procesului si anii de dupa proces, a despartirii si a lasitatii lui, a demnitatii si orgoliului Hannei, perioada in care Michael descopera ca rusinea este cateodata mai presus decat crima.

Bazat pe opera lui Bernhard Schlink (bestseller international, tradus in aproape 40 de tari) filmul este colaborarea inspirata a trei talente: autorul cartii, Bernhard Schlink, regizorul Stephen Daldry si actrita Kate Winslet, care isi unesc fortele, fiecare in apogeul carierei si realizeaza aceasta intrunire creativa rar intalnita in cinematografia de astazi. Firul povestirii este melodios, transpunerea in imagini atenta si bine inchegata, iar actorii au o prestanta matura, grava (chiar si tanarul Michael, interpretat de David Kross), reusind, fara prea multe replici, sa se impuna pe ecran si sa transmita spectatorului starile lor sufletesti.

Un film de ne-ratat “this lifetime” cum ar spune Hollywood-ul, un adevarat dus-rece al simturilor umane, o marturie a pasiunii pentru arta.

Replica favorita :

Hannah: Boy, you want to know everything!

 Scena favorita:

Reintalnirea celor doi in partea a doua.

My all-time top list

28 Days Later

A Beautiful Mind  A Clockwork Orange

A History of Violence

A Mighty Heart

Alexander

American Beauty

American History X Black Hawk Down Braveheart Casino Desperado Downfall Elizabeth: The Golden Age Eternal Sunshine of the Spotless Mind Fight Club Find Me Guilty Gangs of New York Gladiator GoodFellas Good Will Hunting Goodbye Lenin Kill Bill vol.1+2 La Vie En Rose La Vita e Bella Lars and the Real Girl Life is a Miracle Malena Mary Shelley's Frankenstein Million Dollar Baby Munich My Left Foot Natural Born Killers No End in Sight No Man's Land Over the Hedge Pay it Forward Pulp Fiction Ratatouille Requiem for a Dream Saving Private Ryan Saw Schindler's List Seven Sin City Slumdog Millionaire Snatch Syriana Taxi Driver The Aviator The Curious Case of Benjamin Button The Curse of the Jade Scorpion The Departed The Diving Bell and the Butterfly The Godfather part I and II The Libertine The Lord of the Rings Trilogy The Matrix The Merchant of Venice The Motorcycle Diaries The Passion of the Christ The Reader The Sea Inside The Terminal There Will Be Blood Training Day Tristan + Isolde V for Vendetta Veronica Guerin War/Dance What Women Want Hunger Si inca nu sunt toate! In timp, am sa ma straduiesc sa le postez pe cele care ma impresioneaza cu adevarat.