Watchmen - doar pentru fani

Filmul Watchmen (in romanaeste “Cei ce vegheaza”) se bazeaza pe revista de benzi desenate creata de Alan Moore in 1986, o revista mai putin cunoscuta la noi in tara, dar elementara peste ocean, unde, la vremea aceea, a pus bazele graphic-novel-ului de astazi.

Fan al benzilor desenate, am citit recent opera lui Alan Moore, iar mai apoi am vizionat si filmul.

Pentru cei necunoscatori, revista (ca si filmul) prezinta situatia  unei echipe de justitiari mascati ce au fost odata eroi, iar acum sunt imbatraniti, unii ratati, altii nebuni sau inca activi in slujba guvernului. Povestea se contureaza in jurul a sase super-eroi (dr. Manhattan, Rorschach, Silk Spectre II, Night Owl, The Comedian si Ozymandias) fara sa ni se explice prea mult ce puteri au si cum le-au capatat. In momentul cand unul dintre cei sase este ucis, se declanseaza subiectul filmului. Daca adaugam si criza de indentitate prin care trec cei sase, pare a fi un inceput promitator.

Doar ca… in incercarea de a acoperi 12 volume de benzi desenate (caci atat are intreaga poveste a lui Alan Moore), regizorul Zack Snyder reuseste cu succes sa ameteasca spectatorul necunoscator.  Urmarind fidel revista, filmul prezinta rand pe rand pe eroi, lungindu-se pana pe la mijloc, fara sa se preocupe cu firul povestii si a situatiei generate de intriga.  In revista, fiecare erou are un back-story profund, din care s-ar putea face cate o pelicula separat, dar in film totul este inghesuit in 160 de minute (da, mai mult de doua ore jumatate) si cateodata, pe langa confuz, mai este si ridicol. Fara sa divulg prea mult, ca un exemplu ar fi eroul Dr. Manhattan, care are puteri asemanatoare unui zeu (inclusiv sa prevada viitorul), dar din prea multa metafizica, se supara pe omenire si decide sa NU salveze planeta din ghearele unui geniu malefic. In plus, filmul incheie povestea, fara sa lase loc macar de o continuare.

Din pacate, Zack Snyder nu si-a dat prea mult silinta in acest proiect (cum a facut-o in 300). Cum benzile desenate sunt o insiruire de imagini ce stimuleaza imaginatia cititorului, la adaptare, regizorul a incercat sa capteze acele imagini prin slow-motion. Asa ca, am fost “bombardat” cu asemenea scene in cele mai nepotrivite momente (oameni mergand pe strada, ridicarea mainii, ploaia etc) fapt care a incetinit ritmul povestii si (cu participare tehnicii nariatiunii) a dus, inevitabil, la plictiseala. Dialogurile, in schimb, sunt exceptionale. Extrase din revista, se potrivesc perfect cu personajele si motivatiile lor, conturandu-le caracterul si oferind –le veridicitate .

Punctul forte al filmului este, intr-adevar, partea artistica. Ajutat putin si de viitorul alternativ in care se petrece actiunea (Nixon a iesit presedinte a treia oara si SUA este in pragul razboiului nuclear cu URSS), filmul este plin de scene dramatice, intunecate, creative, dar placute vizual, de la dinamica luptelor la panoramele cu un altfel de New York. Costumele sunt cel putin interesante (unele dintre ele) iar combinatia de culori este perfecta, fara sa fie stridenta sau sa oboseasca privirea.

Indubitabil, revista are meritele ei, dar filmul vine mai mult ca o completare a revistei decat o creatie de sine statatoare. Povestea si durata il trag in jos, iar scenele de actiune si imaginile il avantajeaza. Recomandabil celor ce cunosc cat-de-cat revista (care pot “umple golurile” din poveste) si celor care poseda o calitate de invidiat: rabdarea.

Replica favorita:

Rorschach: Beneath me, this awful city, it screams like an abattoir full of retarded children. New York.

Scena favorita:

Dr.Manhatan ridica tancul… (si continuarea)