Sincer, filmul Hunger m-a lasat cu “gura cascata”... Ca si cum as fi rascolit prin biblioteca cu carti vechi a bunicului si m-as fi impiedicat de o carte deloc atragatoare, dar exceptionala cand vine vorba de continut. Ca film, pelicula este o “piesa rara”, iar ca subiect, pare incredibil, dar e inspirat din realitate.
Bobby Sands. Un nume ce pentru unii spune multe, a fost un voluntar al IRA (Irish Provisional Irish Republican Army) si un membru al Parlamentului Regatului Unit. Mai simplu, Bobby Sands milita pentru ca Irlanda de Nord sa primeasca status constitutional in cadrul Regatului Unit al Marei Britanii. In 1977 este condamnat la 14 ani inchisoare in HM Prison Maze alaturi de alti membri IRA.
Actiunea filmului se petrece in ’81 si prezinta situatia membrilor IRA in respectiva inchisoare. Ca prizonieri, ei nu sunt criminali, ci prizonieri politici si refuza sa poarte uniforma prizonierilor. Fiind catalogati ca “non-cooperative”, filmul se axeaza pe protestul prizonierilor, dar mai ales pe dezumanizarea gardienilor inchisorii in fata unui ideal interzis si a unui om dedicat trup si suflet acelui ideal. Incepand cu luna martie a anului respectiv, Bobby Sands impreuna cu alti membri IRA, decid sa protesteze prin “greva foamei”, ultima si cea mai eficienta forma de protest.
Necunoscut in lumea filmului, regizorul Steve Mcqueen reuseste, cu o inspiratie aproape divina, sa infatiseze situatia prizonierilor printr-o insiruire de imagini cu o expresivitate perfecta. Cadrele lungi si close-up-urile sunt de natura artistica, profunde, marcante, iar actorii sunt exceptionali in transmiterea emotiilor catre spectator. De fapt, spectatorul e mai mult martor la cele ce se intampla si simte tensiunea “pe pielea lui”. Tratamentul la care sunt supusi prizonierii dar si vointa lor sunt transpuse pe ecran cu toata maiestria, si se intampla de multe ori pe parcursul vizionarii, ca imaginile sa iti induca starea, mirosul si disconfortul acelei scene. O calitate rara la orice regizor.
Bobby Sands este jucat impecabil de Michael Fassbender (nu stiu daca l-a remarcat cineva in 300, era Stelios, unul dintre spartani), iar dedicatia lui ca actor, il face unicat in cinematografia mondiala. Avand in vedere ca filmul contine, in total, aproximativ 20 de minute de dialog, este o munca semnificativ mai grea pentru actor sa transmiti prin comportamentul de pe ecran acele emotii pe care le-a trait personajul. Fassbender reuseste din plin. Dar nu este numai personajul principal, ci mai toate aparitiile din film, de la ceilalti prizonieri pana la figurile gardienilor, care sunt umane, dar vadit marcate de “munca” pe care o depun. Voit sau nu, tratamentul pe care il aplica ii schimba in profunzime, parca le altereaza adn-ul uman, iar ei arata acest lucru pe ecran, cu o naturalete debordanta.
Vizual, filmul este un film-noir. Poate datorita si locatiei (inchisoarea Maze) dar si a subiectului sumbru, ce inca bantuie societatea irlandeza. De prea putine ori ni se ingaduie sa “relaxam” privirea cu ceva frumos, cum ar fi un peisaj sau o zi frumoasa, dar scanteile aprinse din ciocnirea spiritelor de pe holurile inchisorii, substituie nevoia ochiului de a se destinde. Miza e prea mare pentru a chibzui la momente de placere.
Nu pot spune ca am vazut ceva frumos in Hunger, ci mai mult am admirat natura umana. Daca vezi filmul acesta fara sa stii despre ce este vorba, vei ramane impresionat. Daca il vezi stiind despre ce e vorba, vei fi marcat pentru totdeauna.
Replica favorita:
Bobby Sands: “You need the revolutionary. You need the cultural-political soldier to give life a pulse, to give life a direction”
Bobby Sands: “...but life and experiences focused our beliefs differently. I have my belief. And in all its simplicity, that is the most powerful thing.”
Scena favorita:
Copilul privindu-si tatal murind pentru o cauza pe care el nu o intelege.
No comments:
Post a Comment